Mihail Munteanu

II. Fuga

înapoi la mărturii

Se decretase nationalizarea in 1948. Uzinele Astra din Brasov (ulterior devenite uzinele Steagul Rosu – n.m.) erau in toiul inventarierii, iar eu eram numit intr-o comisie la magazia centrala. Atmosfera in birouri si ateliere era de groaza. Se faceau zilnic arestari. Un autobuz mare astepta pe Calea Bucuresti, iar o masina mica cu securisti intra la sindicat, unde era chemat cel vizat, era ridicat si dus la autobuz, iar de acolo in beciurile de ancheta. Ora dupa ora dispareau cunoscuti si prieteni.

A venit si randul meu. Cautandu-ma la birou si negasindu-ma au mers la magazia centrala. Controlam materialele pentru automotoare care se gaseau la ultimul etaj. De jos ma zaresc si striga sa cobor. Am simtit atunci un gol in suflet ce prevestea sirul lung al anilor de suferinta. Caut sa scap si ma furisez printre raioane, escaladand balustrade si acoperisuri, ajungand in curte, unde se gaseau stive mari de scanduri. Cu respiratia aproape intretaiat, ma adapostesc in golurile dintre scanduri. Stau nemiscat aproape o ora, cu spaima in suflet, gandindu-ma ce este de facut. M-au cautat, au blocat toate portile uzinei, intarind paza.

Dupa un timp am iesit si m-am indreptat, cu mare prudenta, spre zidurile exterioare ale uzinei pe care le-am sarit ajungand in padure. Incepea viata aspra de fugar.

Am anuntat familia despre situatia mea, cautand sa le dau sperante ca lucrurile sunt numai un provizorat. In sinea mea ma cutremuram ca ii voi lipsi mult timp de ajutorul meu si cine stie daca ii voi mai vedea. Domnul sa fie cu noi ! La El este nadejdea.