Nu am cautat sa scriu un jurnal, caci conditiile din inchisorile comuniste erau ingrozitoare, teroarea barbara, urmarirea detinutilor politici se facea cu masuri draconice care mergeau catre desfiintarea morala si fizica a omului.
Mijloacele de scris erau complet interzise, un creion sau o fituica constituind un delict grav, alarmant pentru administratie si sfarsit cu pedepse de neimaginat pentru faptuitor.

In inchisoarea de la Aiud erau detinuti intelectuali de toate categoriile pana la personalitati de prim rang, academicieni, profesori universitari, savanti, scriitori, avocati, ziaristi, preoti, unii dintre ei fosti ministrii, ori reprezentanti de frunte ai vietii culturale. Tot ce au scris ei sau ce s-a scris despre ei a fost ulterior detentiei.

De altfel, personal, nu inclin a scrie jurnale, considerand aceasta un lucru prozaic. Nu m-am hotarat a scrie nici memorii, insusindu-mi cele exprimate de Petre Pandrea in volumul sau Atitudini si Controverse, pag. 472: „ Oamenii cu succes in viata, existentele plenitudinare, nu pot scrie memorii. Nedreptatitii sau ratatii vietii sociale au aptitudini strasnice in aceasta directie. „
Personal, desi nu m-am realizat cum as fi dorit, nu ma consider un ratat. Asa ca voi aduna doar, in cele ce urmeaza, unele amintiri, pentru a fi cunoscute. Este momentul sa stim adevarul si sa nu-l uitam.

inapoi

al doilea episod