In urma evenimentelor de la Brasov din 15 noiembrie 1987 au fost
cercetate 183 de persoane. Prin Sentinta penala nr. 2823 din 3 decembrie
1987 data de Judecatoria Brasov, 61 de muncitori au fost condamnati
pentru „ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava
a linistii publice”, cu pedepse cuprinse intre sase luni si
trei ani si li s-a desfacut contractul de munca de la uzinele din
Brasov cu art. 130 - indisciplina.
Dintre cei condamnati, 28 au fost obligati la „munca corectionala,
in alte organizatii socialiste, unde vor desfasura activitati productive”,
iar restul au fost condamnati cu suspendare conditionata. In general,
cei condamnati au fost deportati in judetele de origine (33 de persoane),
cei din judetul Brasov (19 persoane) si alti noua in alte judete
ale tarii, reincadrati in munca si „dati in supravegherea
colectivelor de munca pentru a se asigura reeducare”.
Alte 21 de persoane au fost anchetate, dar puse in libertate: cinci
elevi (exmatriculati, apoi reinmatriculati), noua muncitori (avertizati
si reprimiti la Intreprinderea de Autocamioane din Brasov), sapte
persoane trimise in localitatile de origine.
Articolul nostru este realizat pe baza dosarelor de urmarire informativa
ale unor persoane condamnate dupa evenimentele de la Brasov (in
total 40 de dosare). Desi reflecta punctul de vedere al Securitatii,
exista totusi suficiente elemente care sa ilustreze suferintele,
privatiunile de tot felul si „conditiile create” la
noile locuri de munca dupa deportare.
Ordinul generalului – maior Emil Macri (seful Directiei a
II-a – contraspionaj economic - din Departamentul Securitatii
Statului), transmis telegrafic, in data de 9 decembrie 1987, tuturor
judetelor care „primeau” muncitorii de la Brasov prevedea:
luarea masurilor de asigurare a unui control informativ complex
si permanent asupra persoanelor (din fiecare judet) condamnate „pentru
actele de huliganism comise in ziua de 15 noiembrie 1987, la Brasov,
urmand a fi incadrate in munca la unitatile nominalizate.
|
Muncitorii-un
subiect clasic al propagandei comuniste |
Toate datele obtinute privind comportarea la
locul de munca si eventualele incalcari ale regulilor impuse de
situatia in care se gasesc sa fie exploatate cu operativitate prin
organele de militie competente in materie. Lunar raportati si la
Directia a II-a informatiile obtinute si modul in care au fost exploatate”.
Tot telegrafic a fost transmis judetelor unde au fost incadrati
in munca cei condamnati, un ordin al Inspectoratului judetean Brasov,
Securitate; conform cu ordinul Directiei a II-a, „sa fie supravegheati
indeaproape si lucrati cu prioritate, pentru a se preveni si neutraliza
de indata orice activitate necorespunzatoare desfasurata de acestia”.
Toate materialele obtinute in timpul supravegherii informative urmau
sa fie comunicate si Securitatii din Brasov. Ordinul era transmis
de seful Securitatii Brasov, locotenent-colonelul Claudiu Bucur.
In conformitate cu aceste ordine inspectoratele judetene de securitate
au deschis mape de verificare sau dosare de urmarire informativa.
In general, actiunea de incadrare si urmarire informativa a inceput
imediat dupa sosirea la noile locuri de munca a celor vizati (cel
mai timpuriu este din 7 decembrie 1987) sau in prima parte a anului
1988 (in cadrul actiunilor „Brasov” sau „Ecoul”
– un dosar deschis abia in mai 1989).
Asa cum am precizat mai sus, in majoritatea cazurilor, condamnatii
au fost reincadrati in munca in judetele de origine. Securitatea
a procedat in acest fel, fara o cercetare amanuntita a fiecarei
situatii in parte, astfel ca o persoana nu avea nici o legatura
cu judetul in care a fost trimis in afara faptului ca se nascuse
acolo in timpul razboiului, cand parintii sai fusesera refugiati
din Brasov.
MOTIVELE DESCHIDERII DOSARELOR
In marea majoritate a dosarelor motivul pentru care erau deschise
actiunile informative il constituia participarea la „acte
de huliganism”, „acte de dezordine”, „actiuni
turbulente” sau „angrenarea in unele actiuni dusmanoase”
desfasurate la Brasov in data de 15 noiembrie 1987. Pentru aceste
fapte si conform ordinului D.S.S. „titularii dosarelor”
trebuia sa fie „lucrati cu prioritate si supravegheati indeaproape”.
Exista si dosare din care „scapa” adevaratul motiv
al inceperii actiunii informative. Se spunea ca cel in cauza era
„lucrat informativ” pentru ca era „element protestatar,
participant la actele de dezordine de la Brasov” si „suspect
de savarsirea unor actiuni protestatare” sau, foarte clar,
ca „la data de 15 noiembrie 1987 ... a participat, alaturi
de alte persoane, la unele actiuni protestatare, in vederea rezolvarii
unor solicitari ale personalului muncitor dintr-o sectie a uzinelor
«Steagul Rosu» din Brasov”, cel in cauza manifestandu-se
prin acte de huliganism.
Motivele reale sunt consemnate si in cazul unei persoane cunoscute
ca fiind „element protestatar” cu multi ani inainte,
astfel ca ele erau cu atat mai grave: „pe data de 15 noiembrie
1987 acesta a participat la actiuni protestatare pentru rezolvarea
unor revendicari prin organizarea de demonstratii in locuri publice,
cu pancarte”.
Asadar, in marea majoritate a cazurilor se spune ca cei vizati
au savarsit „acte de huliganism”, sintagma preluata
din Sentinta si din instructiunile Directiei a II-a sau, simplu,
„au participat la evenimentele petrecute la Brasov la 15
noiembrie 1987”. Nu se accepta ideea existentei unor actiuni
protestatare pentru ca in Romania acelor ani, muncitorii mai ales
nu aveau pentru ce sa protesteze.
La 23 decembrie 1987 Judecatoria Brasov a trimis adrese la noile
locuri de munca ale celor condamnati, in care se preciza: „Va
rugam ca in termenul de incadrare [perioada de munca fortata –n.
n.] care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adauga
un interval de timp de doi ani, persoana condamnatului sa fie
in atentia dvs., urmarind activitatea desfasurata de acesta pentru
a preintampina savarsirea altor infractiuni”.
In general, la noile locuri de munca au fost incadrati in concordanta
cu pregatirea profesionala: „In functie de pregatirea profesionala
si cu respectarea regulilor privind angajarea personalului muncitor,
cu sprijinul organelor locale de partid si conducerilor unitatilor
socialiste s-a actionat pentru plasarea acestora in locuri care
sa asigure atat conditii de munca, cat si un control riguros asupra
conduitei lor. Impreuna cu factorii de decizie din intreprinderile
stabilite s-a luat si masura de conspirare a locului de unde provin
si al circumstantelor in care au sosit, in conditiile in care
era cunoscut faptul ca nu se fac noi angajari. Totodata, pe langa
elementele in cauza s-a actionat pentru asigurarea unui control
informativ complex si permanent”.
Au existat si exceptii: un condamnat fusese formator-turnator
la sectia 620 a Intreprinderii Autocamioane Brasov, iar in comuna
natala a lucrat la CAP la moara de tocat furaje, apoi i s-a dat
in grija o turma de oi.
|
Brasov-1987,
sala din Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei,
Sighetu-Marmatiei |
Persoanele condamnate erau incredintate (date
in supraveghere) noului colectiv de munca de catre organele de militie
pentru a se asigura reeducarea lor: „in baza mandatului de
executare a pedepsei, ne-am prezentat la ... unde am procedat la
prezentarea persoanei in cauza, prelucrarea acestuia in scop educativ-preventiv,
stabilirea locului de munca, de cazare si masa” si „s-a
atras atentia numitului ... asupra respectarii programului de lucru
si a celorlalte reguli de ordine interioara (...). De asemenea,
a fost atentionat cu privire la comportamentul si relatiile pe care
trebuie sa le aiba la locul de munca (...)”. Si noii colegi
de serviciu erau instruiti de catre sefii de sectii sa nu puna intrebari
deportatilor in legatura cu participarea la evenimentul de la Brasov.
Toate aceste masuri erau luate pentru ca nimeni nu trebuia sa stie
ce a fost la Brasov - se crease un precedent riscant.
Familiile condamnatilor au ramas, in continuare, in Brasov. Asupra
sotiilor lor s-a exercitat o presiune constanta pentru a le determina
sa plece alaturi de soti sau sa divorteze, astfel ca acestia sa
nu mai aiba nimic care sa-i determine sa revina in Brasov.
In urma presiunilor, de cele mai multe ori sotiile si copii celor
deportati au plecat in tara, pentru reintregirea familiei, primirea
unui nou loc de munca fiind conditionata de acceptarea mutatiei
definitive. Intr-o scrisoare interceptata, sotia unui condamnat
consemna: „ astia ma tot intreaba ce o sa fac, o sa plec la
tine sau nu si le-am spus ca nu plec, ca nu stiam ce e cu tine si
cum o sa fie. Dar se aude pe aici ca daca refuzam sa venim ne forteaza
sa bagam divort”.
Unii deportati aveau multi copii, iar salariile lor erau singura
sursa de intretinere a familiei; edificatoare este imaginea surprinsa
intr-un raport al Securitatii: la un control intr-o camera de camin
s-a constatat ca muncitorul avea o singura patura de invelit, lucruri
si obiecte personale la limita posibilului pentru ca toti banii
ii trimitea acasa, pentru intretinerea familiei.
Securitatea cerea informatii amanuntite despre rudele apropiate
ale fiecarui condamnat in parte, iar, de cele mai multe ori, sotiile
sau logodnicele lor erau urmarite informativ. Pentru a nu le crea
probleme, un deportat a refuzat sa-si viziteze rudele din localitate
pentru ca ofiterul care-l supraveghea ii atrasese atentia ca „va
fi urmarit pas cu pas”.
Desi departarea de familie era greu de suportat, existau cazuri
in care cel exilat din Brasov isi sfatuia sotia sa nu accepte propunerea
de a veni la el, ci mai degraba sa divorteze sau sa gaseasca o alta
solutie. Un raport in care se facea o analiza a scrisorilor interceptate
preciza ca: „sotia obiectivului a fost chemata la Directia
muncii din Brasov si indrumata sa-l urmeze la Tulcea pentru a-l
ajuta sa se reabiliteze. Obiectivul nu este de acord cu aceasta
solutie si comunica sotiei sa nu accepte, iar in cazul in care se
vor exercita presiuni, sa actioneze in vederea plecarii definitive
din tara a intregii familii”.
NU AVEAU VOIE SA PARASEASCA LOCALITATILE
UNDE AVEAU DOMICILIU OBLIGATORIU
Conform hotararii judecatoresti, cei condamnati aveau interdictie
de a parasi localitatea in care fusesera deportati pe perioada
ispasirii pedepsei. La sosirea lor la noul loc de munca erau obligati
sa semneze un angajament cum ca nu vor parasi localitatea fara
a anunta organele de militie. Probabil ca situatia cea mai grea
pentru condamnati si pentru familiile lor a fost momentul sarbatorilor
din decembrie 1987 cand nimeni nu a avut permisiunea militiei
sa plece la Brasov si nici macar in localitati apropiate, la rude.
Era un prim semnal ca Securitatea si Militia intelegeau sa respecte
cu strictete ordinele primite.
Dupa intrarea in vigoare a Decretului nr. 11 din 26 ianuarie 1988
(prin care se amnistiau pedepsele sub cinci ani de inchisoare)
masurile de siguranta complementare (interzicerea parasirii localitatilor
in care munceau) au fost mentinute, astfel ca situatia celor condamnati
a ramas, in mare, aceeasi: „obiectivul se manifesta nemultumit
deoarece asupra sa Decretul 11/1988 a operat doar partial, in
sensul ca nu mai are regimul de condamnat la locul de munca, in
schimb nu are voie sa paraseasca localitatea pentru a-si vizita
familia la Brasov”. Mai mult, la sfarsitul lunii ianuarie
1988, fostii condamnati au fost obligati sa incheie contracte
de munca pe o perioada nedeterminata.
In unele dosare se prezinta situatia reala a deportatilor: „a
fost la seful postului de militie in ... caruia i-a cerut relatii
in urma amnistierii si ca acesta i-a spus ca militia nu mai are
treaba cu el si poate sa faca ce vrea: sa plece la Brasov sau
sa ramana la Galati, iar daca i se cere sa ramana inseamna ca
securitatea are treaba cu el”. In alt caz: „dupa Decretul
de amnistiere ... s-a interesat la organele de militie care i-au
precizat ca nu are voie sa plece din Galati caci nu va fi incadrat
nicaieri in tara”.
Pentru ca pe buletinele de identitate era facuta mentiunea ca
posesorul nu are voie sa paraseasca localitatea pana la expirarea
pedepsei, au aparut situatii deosebite. De exemplu, unei persoane
chemate la incorporare in aprilie 1989 i s-a amanat armata cu
un an pentru ca avea interdictie pana in noiembrie 1989, iar alteia
i s-a anulat ordinul de concentrare pentru a lucra la centrul
civic Bucuresti deoarece „astfel de elemente sunt exceptate
de la concentrari”.
In august 1988 Securitatea din Brasov a trimis
Inspectoratelor judetene de securitate o adresa prin care semnala
ca cei condamnati „intentioneaza sa intreprinda actiuni pentru
a li se aproba reintoarcerea la locul de munca si domiciliul in
Brasov” si indica luarea masurilor necesare pentru ca cei
in cauza sa nu paraseasca „actualul domiciliu si loc de munca
fara aprobare”; se facea apel la necesitatea prevenirii „unor
intalniri a acestora la Brasov ori in alte localitati unde s-ar
putea deda la noi acte de dezordine sau protestatare”.
In octombrie 1988 la Brasov exista teama de o eventuala sarbatorire
a unui an de la revolta din noiembrie 1987. In consecinta, Securitatea
transmitea in tara o noua adresa prin care cerea interzicerea deplasarii
la Brasov, in perioada 15 octombrie – 31 noiembrie 1988, a
fostilor condamnati. Masura ceruta era justificata de „activitatea
unor cercuri ostile din strainatate de incitare la actiuni potrivnice
statului nostru care sa marcheze «aniversarea» evenimentului
de la Brasov din 15 noiembrie 1987”. Interzicerea plecarii
de la locurile de munca si deplasarea la Brasov in perioada 1 –
30 noiembrie 1988 era reluata si intr-un ordin al Directiei a II-a,
semnat de gen.-mr. Emil Macri, catre Securitatea judetelor, la sfarsitul
lunii octombrie.
Aceeasi interdictie trebuia aplicata si cu ocazia desfasurarii unor
actiuni codificate ale Securitatii si care ar fi putut fi insotite
de „acte de dezordine sau actiuni protestatare”, in
august si noiembrie 1989. O mentiune speciala merita adresa Securitatii
din Brasov catre sefii Securitatii din judete, datata 17 decembrie
1989, asadar in zilele de debut ale revolutiei de la Timisoara,
care prevedea acelasi lucru.
Pentru a se preveni o eventuala deplasare la Brasov
a celor vizati, planurile de masuri ale Securitatii prevedeau: „in
vederea impiedicarii acestora de a parasi orasul atat inainte, cat
si pe perioada desfasurarii actiunii ... s-a luat legatura cu seful
militiei judetene, conducerile obiectivelor, iar ofiterii care-i
au in supraveghere vor mentine cu acestia un contact permanent”
si la locul de munca „in perioada ... sa se analizeze impreuna
cu conducerea santierului unde lucreaza posibilitatea retinerii
la serviciu cu unele lucrari mai deosebite pentru a se preveni deplasarea
la Brasov”.
In ciuda tuturor interdictiilor si presiunilor, unii deportati au
incercat sa revina la Brasov. In cele mai multe cazuri adresau (ei
insisi sau familiile lor) scrisori (memorii) conducerii de partid
si de stat. Au existat si cazuri deosebite. Securitatea consemna
faptul ca un condamnat si-a dat demisia, la 12 august 1988 si a
doua zi a plecat din localitate, angajandu-se la Intreprinderea
Mecanica Codlea, fara a anunta militia; prin urmare, in data de
16 august 1988 au fost semnalate organele de securitate din Inspectoratul
judetean Brasov ale M.I. Dupa circa doua saptamani, militia a dispus
aducerea lui la Barlad pentru a se reangaja la Intreprinderea „Rulmentul;
„numitul ... a fost adus la Barlad la data de 3 septembrie
1988, a stat o zi in Barlad, dupa care a plecat iar la Brasov”.
O alta persoana vazand ca scrisorile adresate C.C. al P.C.R. au
ramas fara raspuns, iar de la Intreprinderea de Autocamioane din
Brasov i s-a transmis ca nu poate fi reangajat deoarece i s-a desfacut
contractul de munca pentru indisciplina, a incercat sa paraseasca
localitatea fara a anunta militia, dar a fost prins.
Mai tarziu, in timpul concediului petrecut la Brasov, a obtinut
o caracterizare de la fostul loc de munca din Brasov, intocmita
de maistru si semnata de alti 24 de muncitori, dar si aceasta fara
rezultat. Mai mult, toti cei 25 de semnatari au intrat, probabil,
in vizorul Securitatii (in dosar exista un tabel care cuprinde numele
si prenumele, functia, domiciliul, apartenenta politica, observatii
despre muncitorii respectivi). A fost o dovada de curaj si de solidaritate
cu soarta fostului coleg.
Daca initial cei deportati primeau mutatii flotante
in noua localitate, o data cu primirea unei garsoniere sau a unui
apartament (in functie de numarul membrilor familiei) li se facea
mutatie definitiva, desi multi aveau apartamente proprietate personala
in Brasov.
Dar Securitatea si Militia recurgeau si la alte metode pentru a-i
impiedica sa plece. Redam trei exemple: confiscarea buletinelor,
furtul cartilor de munca sau, intr-un caz, anularea mostenirii unui
apartament in Brasov. Astfel, in martie 1988 s-a organizat o perchezitie
la caminul de nefamilisti de catre Militie „pentru a fi ridicat
buletinul celui in cauza pe care acesta afirma ca nu il are la el,
ci la sotia sa care se afla la Brasov. Actiunea a fost realizata
deoarece ..., sub diferite motivatii, refuza stabilirea domiciliului
flotant in orasul Filiasi. Nu a fost gasit si s-a stabilit ca un
cadru al militiei orasenesti sa faca deplasarea la sotia celui in
cauza pentru a lua buletinul”.
Un caz exemplifica conlucrarea stransa dintre Securitate si Militie:
intr-o intalnire a ofiterului de securitate cu ofiterul de militie,
cel din urma a relatat ca persoana vizata si-a luat cartea de munca
de la unitate si intentioneaza sa plece la Brasov; prin urmare s-a
dispus ca organele de militie sa faca tot posibilul sa-i ia cartea
de munca, iar „in urma deplasarii ofiterului de militie la
domiciliul obiectivului, profitand de faptul ca acesta era plecat
la o ruda de-a lui din oras, a reusit sa intre in posesia cartii
de munca a acestuia”. Unei alte victime i s-a anulat repartitia
pe care o avea pe un apartament care a fost al bunicii sale si pe
care il trecuse pe numele lui.
Insa Militia si Securitatea erau interesate (in baza ordinelor primite)
ca persoanelor condamnate sa li se asigure conditii de munca si
cazare decente, in multe cazuri intervenind pentru rezolvarea unor
situatii deosebite. Muncitorii erau constienti ca li se rezolvau
anumite probleme pentru ca organele Ministerului de Interne „se
tem sa nu se mai rascoale”. Intr-o scrisoare interceptata,
sotul ii transmite sotiei ca „eu m-am plans autoritatilor
locale, iar militia a intervenit in mod special ca din moment in
moment sa fiu mutat intr-o garsoniera din centru. Cand am probleme,
acestea le rezolv cu militia”. In alte cazuri au fost refuzate
locuintele repartizate, intr-o atare situatie cel in cauza afirmand
ca „militia este obligata sa-mi asigure un apartament excelent”.
Chiar si ofiterii care-i supravegheau raportau
ca: „s-a intervenit la conducerea intreprinderii pentru a
i se repartiza [condamnatului – n. n.] spatiu de locuit corespunzator”,
iar pentru altcineva care era nemultumit si de salariu „legendat
prin conducerea intreprinderii i se va schimba locul de munca si
se vor face interventii pentru a i se repartiza o garsoniera in
vederea stabilirii definitive in Galati, conform ordinelor primite”.
La fel se intervenea si pentru angajarea sotiilor condamnatilor.
Au existat si situatii contrare: cu familia unui condamnat, nemultumita
de apartamentul repartizat in comuna (fara incalzire, apa calda,
iar apa rece numai dimineata si seara), „s-a discutat si au
fost determinati (pusi la punct) asupra modului cum trebuie sa-si
rezolve aceasta problema”, iar mai apoi li s-a facut mutatie
definitiva in localitate, in ciuda faptului ca cereau sa plece intr-un
oras. Situatia lor a fost rezolvata abia mai tarziu.
Mai mult decat atat. Condamnatilor trebuia sa li se induca ideea
ca daca nu vor crea probleme situatia lor se putea imbunatati considerabil.
In multe cazuri li se acordau prime pentru depasirea normelor, posibilitatea
calificarii la locul de munca sau, chiar, reprimirea in partid sau
UTC: „secretarul comitetului UTC, cu avizul Comitetului de
partid, a hotarat reprimirea lui ... ca membru UTC. In aceasta idee,
... a participat la concursul UTC pe intreprindere ocupand locul
II”.
Cu toate acestea, unii deportati nu erau multumiti de salariile
mai mici pe care le primeau, pentru ca de multe ori erau incadrati
cu o categorie inferioara de salarizare, nu mai primeau spor de
vechime si intretinerea pentru copii, iar o anumita suma le era
retinuta pentru acoperirea pagubelor produse la Brasov.
CE CREDEAU CEILALTI DESPRE EI
|
Urmarirea informativa-modalitatea
prin care autoritatile comuniste se asigurau ca toata lumea
este fericita... in poze |
Majoritatea deportatilor s-a adaptat destul de repede la noile locuri
de munca. Cu toate acestea erau destul de reticenti in relatiile
cu cei din jur si cu greu au reusit sa-si faca prieteni. In unele
cazuri colegii de serviciu ii considerau colaboratori ai Militiei
sau ai Securitatii, incercand, pe cat posibil, sa nu aiba legaturi
prea stranse cu ei: „purtand o discutie cu CTC-istul statiei
referitor la numitul ..., acesta a relatat ca ... ar fi colaborator
al organelor de militie si ca in fiecare joi dupa-amiaza este invoit
pentru a se prezenta la organele de militie, din aceasta cauza fiind
protejat si de catre maistru” si „in randul oamenilor
muncii si a directorului ... se poarta discutii de genul ca ...
nu ar fi condamnat la locul de munca si ca ar fi o persoana a organului
de securitate infiltrata in randul lor. Din acest motiv majoritatea
oamenilor muncii au retineri in a discuta cu el si daca discuta
nu discuta decat probleme legate de produsele care se realizeaza
in cadrul sectiei”.
Situatia se schimba in momentul in care se aflau mai multe informatii
despre cel in cauza sau despre evenimentele de la Brasov. Astfel,
cu toate precautiile Securitatii si Militiei, lumea incepuse sa
afle adevarul despre cele petrecute acolo.
Sursele de informate nu erau prea numeroase: stirile transmise de
posturile de radio straine, relatarile unor persoane venite de la
Brasov sau ale celor implicate in evenimente. Intr-o nota informativa
din 19 decembrie 1987 se preciza ca cineva a povestit ca a aflat
de la un sofer care venise de la Brasov ca „au fost judecate
peste 200 de persoane care au participat la rascoala din 15 noiembrie
1987, o parte cu sase luni la locul de munca, altii cu un an tot
la locul de munca”.
Relatarile participantilor la evenimente erau
destul de succinte: „nu am facut nimic decat am cerut paine
si caldura”, „de fapt ce am facut: mi-am cerut drepturile
ca si aia din anii ’33”, „am mers ca si ceilalti
sa cer niste drepturi si ceea ce am facut nu a fost numai pentru
mine, ci pentru tot poporul”, „am fost alaturi de rasculatii
de la Uzinele Tractorul din Brasov si trimis apoi ca disciplinar
la Piatra Neamt si incadrat in munca”. Un condamnat a avut
curajul sa povesteasca amanunte despre desfasurarea anchetei: „a
povestit partial chinurile inumane la care a fost supus, ca acolo
i-a distrus sanatatea”.
Urmarile anchetei de la Bucuresti au fost cunoscute mai in amanunt
cu prilejul internarii la spital a unui deportat care suferise un
infarct; la spital i s-au facut analize, iar un informator relata:
„am auzit discutandu-se despre o persoana din Brasov internata
in spital la noi care se presupune a fi «victima» evenimentelor
de la Brasov. (...) a fost tinut la Bucuresti, impreuna cu alti
colegi, in niste combinezoane care le-au provocat leziune pe piele.
In urma analizelor de aici s-au constatat vatamari ale organelor
interne: rinichi, ficat, splina etc.”. Ca urmare, condamnatul
a fost pensionat medical gradul II cu diagnosticul: „insuficienta
aortica decompensata cu ciroza hepatica spleno-megalica in observatie
colagenoza”. Avea doar 36 de ani!
Securitatea si Militia exercitau, conform ordinelor,
o supraveghere permanenta si completa. Aceasta se realiza si de
catre alte inspectorate judetene ale M.I., cand cei urmariti plecau
in concediu sau pentru rezolvarea unor probleme familiale (de exemplu
botezul unui copil). Practic, nu existau momente in care cei condamnati
sa nu fie urmariti si avem un exemplu in care, cu toate ca dosarul
a fost inchis in septembrie 1988, cel in cauza a fost luat din nou
in urmarire in cadrul dosarului de obiectiv pe intreprindere, in
aprilie 1989.
Alaturi de notele date de informatori, cei condamnati erau supravegheati
si prin interceptarea corespondentei, instalarea mijloacelor tehnico-operative
la domiciliu, iar unii dintre ei erau filati.
Era important ca cei condamnati sa stie permanent ca sunt „in
atentie”, iar Securitatea si Militia nu se sfiau de aceasta.
De aceea unora le era frica sa-si ceara si cele mai elementare drepturi
sau sa afirme ceva in legatura cu situatia lor. Exemplele sunt edificatoare.
Un condamnat incadrat intr-o categorie de salarizare inferioara,
fiind sfatuit sa se adreseze conducerii sectiei a afirmat ca „nu
indrazneste pentru ca sa nu-l creada un reclamagiu”; un altul,
intrebat ce s-a intamplat la Brasov a raspuns: „eu ma consider
detasat, ca asa mi s-a spus, nu pot spune nimic ca-mi este frica
si am un copil. Sotia este din Salaj, avem apartament proprietate
in Brasov si nu cred ca sotia va veni si ea la ...”.
INFLUENTAREA POZITIVA / AVERTIZAREA
Cele mai multe mape de verificare sau dosare de urmarire informativa
deschise celor implicati in revolta muncitoreasca de la Brasov
au fost inchise datorita masurilor de influentare pozitiva.
Si in acest caz exemplele nu necesita comentarii. Astfel, intr-un
„Raport cu propuneri de influentare pozitiva” este
redata modalitatea de realizare, pas cu pas: „persoana de
sprijin «Stancu» cu care isi desfasoara activitatea
la locul de munca si se viziteaza la domiciliu, va aborda in discutii
subiecte din care numitul ... sa inteleaga ca trebuie sa se integreze
in colectiv, sa renunte la comentarea evenimentelor de la Brasov
intrucat aceasta ar putea sa-i dauneze.
Persoana de sprijin «Cristinel» care isi desfasoara
activitatea cu numitul ... in discutii va aborda probleme prin
care il va face sa inteleaga ca este mai bine la Vaslui, i s-au
asigurat mai bune conditii in aceasta localitate si ca se va putea
realiza mai bine decat la Brasov.
De asemenea, sus-numitul va fi luat in contact direct de catre
ofiter si in discutiile ce se vor purta i se va arata ca la Vaslui
se va realiza mult mai bine din punct de vedere profesional si
comentarea modului de desfasurare a evenimentelor de la Brasov
ii dauneaza atat in indeplinirea atributiilor de serviciu, cat
si in viata de zi cu zi. (...)
Dupa fiecare contactare de catre ofiter a numitului ... i se va
urmari reactia prin persoanele de sprijin «Stancu»
si «Cristinel». Mentinerea in contact a celui in cauza
va dura o luna de zile.”
Avertizarea era o alta solutie la care se recurgea daca se considera
ca asupra celui in cauza influentarea nu ar fi dat rezultatele
dorite.
Un raport al Securitatii Tulcea (semnat de seful
Securitatii, colonelul Tudorel Milea) din 14 noiembrie 1988 reda
avertizarea celui in cauza: „In ziua de 8 noiembrie 1988,
telefonic G-ral. Mr. Macri Emil (aflat la Brasov) a aprobat ca numitul
..., lucrat prin DUI «Neamtul» sa fie atentionat de
col. Vasile Gheorghe (seful Directiei cercetari penale) aflat in
Tulcea pentru concluzionarea controlului pe linia masurilor de prevenire.
«Neamtul» il cunostea pe col. Vasile din perioada efectuarii
cercetarilor ce le-a facut asupra sa la Bucuresti. In aceeasi zi
«Neamtul» a fost adus de organele de militie la sediu
si in biroul sefului Militiei judetene (loc cunoscut anterior de
obiectiv) a fost atentionat sa se abtina de la orice fel de comentarii
care ar putea fi in contradictie cu legea”.
Se urmarea si reactia de dupa influentare / avertizare. Referitor
la acelasi caz de avertizare, securitatea din Tulcea semnala, intr-un
raport informativ din 9 noiembrie 1988, discutia celui avertizat
cu seful sectiei si directorul santierului unde lucra: „...
a motivat chemarea la organul de militie prin faptul ca a venit
de la Bucuresti un tov. colonel de la I.G.M. care l-a cercetat imediat
dupa evenimentul de la Brasov pentru a discuta cu el si a vedea
cum o mai duce in prezent. Aceasta chemare el o astepta deoarece
cand au plecat de la Bucuresti sa-si savarseasca pedeapsa li s-a
spus ca vor fi vizitati in orasele respective si se va discuta cu
ei asupra conduitei ce o vor adopta. ... a reliefat faptul ca el
si-a dat seama inca de la Bucuresti ca nu va putea pleca din Tulcea,
dar nu are ce sa faca cu toate ca acest aspect il nemultumeste.
(...) In final, ... (directorul) i-a atras atentia sa fie serios,
sa-si vada de treburile sale si sa nu creeze greutati de nici o
natura atata timp cat va sta in santier, pentru ca in caz contrar
va lua masurile administrative ce-i stau in putinta”.
Daca influentarea pozitiva se incheia cu succes, majoritatea dosarelor
erau inchise printr-un raport in care se preciza ca: „in urma
masurilor de influentare, precum si a celor luate pe plan local
de Comitetul orasenesc de partid, cel in cauza si-a revizuit atitudinea
nefiind semnalat cu preocupari de instigare la nesupunere ori cu
comentarii negative la adresa politicii partidului si statului”.
INCHIDEREA DOSARELOR
Majoritatea dosarelor au fost finalizate prin influentarea pozitiva,
in a doua jumatate a anului 1988. Altele au fost inchise in 1990
(mai – septembrie), cateodata de aceeasi ofiteri care semnasera
rapoartele informative.
In decembrie 1987 securitatea din Brasov nu s-a limitat doar la
anchetarea, condamnarea, deportarea si urmarirea informativa a
participantilor la revolta muncitoreasca. Era nevoie de mult mai
mult. In urma masurilor luate s-a constat ca in ziua de 15 noiembrie
s-au aflat in Brasov si alte persoane care nu domiciliau in judet
si ar fi putut raspandi vestea revoltei. Prin urmare a fost intocmita
o adresa (semnata de seful securitatii judetene, locotenent-colonel
Claudiu Bucur) catre inspectoratele judetene pe raza carora acestea
domiciliau: „Va trimitem alaturat o nota cu persoanele domiciliate
pe raza judetului dvs. care in ziua de 15 noiembrie 1987 s-au
aflat in municipiul Brasov si au putut lua cunostinta de evenimentul
produs. Rugam luati masuri de control al activitatii acestora
pentru a stabili daca fac comentarii negative si daca au avut
posibilitatea de a filma sau fotografia unele aspecte, caz in
care veti intreprinde masuri pentru recuperarea lor”.
Pe baza documentelor studiate am incercat sa reliefam urmarile
directe ale revoltei muncitoresti din noiembrie 1987 de la Brasov
asupra persoanelor implicate: deportarea, reeducarea prin munca
obligatorie, interzicerea parasirii localitatilor, obligand indirect
si familiile sa-i urmeze in exil, si supravegherea informativa
permanenta.
|
