Regimul comunist instaurat in tara noastra la putin timp dupa sfarsitul
celui de-al doilea razboi mondial nu avea sa intruneasca deplinul
consens al poporului roman din mai multe considerente, ba mai mult,
impotriva acestui regim totalitar avea sa ia nastere o rezistenta
anticomunista care arata clar ca regimul nu era dorit.
O forma a luptei anticomuniste a reprezentat-o rezistenta armata
din munti in cadrul careia poate fi amintita si gruparea ce l-a
avut in fruntea ei pe Leon Susman, avocat din Ocna Mures, alaturi
de el aflandu-se fratele sau Susman Gheorghe si doi preoti greco-catolici:
Rosa Simion, din satul Posaga de Jos, si Jaflea Grigore, din satul
Posaga de Sus. Desi componenta grupului nu era deloc impresionanta,
ei au continuat ceea ce incepusera in anul 1948, pana in noaptea
de 18/19 iulie 1957 cand grupul a fost descoperit de catre Securitate
si lichidat.
Ceea ce conteaza si trebuie mentionat este sprijinul masiv pe care
„fugarii” l-au obtinut din partea motilor, care nu s-au
dat inapoi din fata pericolului la care se expuneau ajutandu-i pe
acesti „banditi” (cum ii numea Securitatea), desi acest
gest cat se poate de omenesc (de a-i gazdui si alimenta pe acesti
oameni care uneori zile intregi nu aveau ce manca, fiind nevoiti
sa faca fata vitregiilor naturii), avea sa-i coste libertatea pentru
ca dupa anihilarea grupului cea mai mare parte a locuitorilor comunei
Posaga avea sa fie arestata, condamnata sau deportata in Baragan.
Un astfel de caz este cel al taranului Crai Cornel. Nascut la 18
aprilie 1914, era fiul lui Todor si Teodora, tarani din satul Belioara,
un catun de munte din zona Apusenilor. Avea ca studii doar patru
clase primare, isi facuse serviciul militar la Regimentul 39 artilerie
Targu Mures iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial luptase
pe frontul de rasarit ajungand pana la Stalingrad. Era casatorit
cu Gafia, cu care avea un copil de noua ani, si se ocupa cu agricultura,
stabilindu-se in satul Posaga de Jos.
Avea 43 de ani la data de 20 octombrie 1957 cand este retinut de
catre organele Securitatii din Cluj-U.M. 0203 si pus la dispozitia
Serviciului de Anchete, fiind incarcerat in celula 2. A doua zi
pe numele sau avea sa se emita un mandat de arestare preventiva
cu nr. 136, in baza Decretului nr. 199/1950, pentru ca se facuse
vinovat de „favorizarea membrilor bandei contrarevolutionare
Susman Leon”.Citind cu atentie procesele-verbale de interogatoriu
din perioada 21 octombrie-3 decembrie 1957, care se refera la legaturile
lui Crai Cornel cu membrii grupului condus de Susman Leon, rezulta
urmatoarele: primul contact cu membrii grupului avusese loc in anul
1951 cand ii intalneste mai intai pe preotii greco-catolici Rosa
Simion si Jaflea Grigore in staulul familiei sale din satul Belioara.
Ulterior avea sa-i cunoasca si pe fratii Susman, chiar in casa sa,
unde venisera adusi de cumnatul sau Puf Aurel. Pe parcursul celor
sase ani avea sa pastreze secretul legaturilor sale cu „banditii”,
contribuind la gazduirea, alimentarea si facilitarea legaturilor
acestora cu alti oameni din sat. Intr-o duminica din primavara anului
1957, intalnindu-se cu fratii Susman la locul numit „Vultureasa”
pentru a merge impreuna la vanatoare, le adusese o arma Z.B. si
niste cartuse pe care le gasise ascunse in acoperisurile colibelor
altor „favorizatori” pe nume Urs Teodor si Rosa Ioan.
In ochii anchetatorilor toate acestea constituiau motive cat se
poate de grave pentru ca „retinutul” Crai Cornel sa
fie trimis in fata Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militara
Cluj care, prin Sentinta nr. 465 din 12 aprilie 1958, l-a condamnat
„la 16/sasesprezece/ani munca silnica pentru crima de favorizare
la constituire in banda in scop terorist pp. de art. 6 alin. 1 comb.
cu art. 1 lit. c si d si art. 7 din Decr. 199/50, art. 107 si 157
CP. Il mai condamna la 8/opt/ani inchisoare corectionala pentru
infractiunea pp. de art. 14 lit. a din Decr. 163/50. Conform art.
101 CP va executa 16/saisprezece/ani munca silnica”; la aceasta
se adauga „confiscarea totala a averii” si obligatia
de a plati 1.200 de lei cheltuieli de judecata.
Fiindu-i respins, la data de 5 iunie 1958, recursul declarat de
Crai Cornel impotriva Sentintei nr. 465, si obligat sa plateasca
statului 25 de lei cheltuieli de judecata, prin Mandatul de executare
a pedepsei nr. 776/27 iunie 1958 se ordona „tuturor agentilor
fortei publice sa aresteze si sa conduca pe susnumitul condamnat
la Penitenciarul Gherla” unde trebuia sa stea pana la 15 octombrie
1973.
Toate incercarile lui Crai Cornel de a-si face dreptate aveau sa
se izbeasca de refuzurile autoritatilor comuniste care considerau
ca „verificandu-se dosarul cauzei s-a constatat ca sustinerile
din memoriu sunt neintemeiate. Faptele asa cum au fost retinute
de instanta sunt dovedite iar pedeapsa aplicata este proportionala”.
Despre regimul de detentie din Penitenciarul Gherla, sugestiva este
fisa sa medicala in care sunt specificate bolile de care a suferit
Crai Cornel: lombosciatica, hipocalcemie, TBC pulmonar, polipleurita
etc. Suferea de debilitate fizica (la inaltimea de 1,76 avea doar
60 de kilograme), fiind practic distrofic, motiv pentru care era
considerat a fi „apt pentru munci usoare”.
„Gravitatea” faptelor sale avea sa aiba consecinte nu
doar asupra sa, ci si asupra familiei sale; astfel, incercand in
repetate randuri sa ia legatura cu sotia sa prin intermediul corespondentei,
afla in cele din urma de la Postul de Militie Posaga, instiintat
fiind abia pe 10 iulie 1963, ca „in anul 1958 sotia sa Gafia
a fost dezlocata [sic!] din comuna Posaga, raionul Turda, regiunea
Cluj, in comuna Fundata, raionul Slobozia, regiunea Bucuresti, unde
se gaseste si in momentul de fata cu domiciliul obligatoriu”.
Avea sa fie eliberat pe 24 iunie 1964, fiind gratiat de restul pedepsei,
conform Decretului nr. 310/1964.
|
Adapost construit
in munte de grupul Leon Susman |
Ce l-a determinat pe acest taran sa indure toate aceste suferinte?
Principala explicatie ce poate fi data o reprezinta puternicele
convingeri anticomuniste ale acestuia, care il determinasera sa-i
sprijine neconditionat pe membrii grupului condus de Susman Leon,
sperand ca regimul comunist avea sa-si gaseasca repede sfarsitul.
Aceste convingeri sunt foarte bine argumentate prin faptul ca, cu
ocazia perchezitiei, a fost descoperit la el acasa un manifest antisovietic.
Este vorba despre un manifest antonescian pe care l-a primit in
anul 1943 pe frontul de la Tighina, in timpul retragerii din U.R.S.S.
Continutul acestuia este edificator pentru sentimentele sale anticomuniste:
„…mai bine sa fim noi la Rusi, oricat de departe, decat
bolsevicii la noi in tara. Celor ce preamaresc comunismul si binefacerile
lui, spuneti-le ce ati vazut in Rusia:
-tarani fara pamant si fara vite, inhamati ca boii la carute;
-lucratori si oraseni traind in ruine, in cea mai neagra mizerie
si murdarie;
-barbati si femei si copii supti de munca, de foame si bataciti
de dureri;
-biserici daramate;
-sate si targuri fara cimitire.
Peste tot numai urme de omoruri, distrugeri si saracie lucie. Celor
ce poarta grija Angliei si Americii spuneti-le ca suntem si vom
ramane hotarati in tabara opusa comunismului. Cei ce ajuta si indeamna
pe Bolsevici nu ne pot fi decat dusmani”.
Desi un produs al propagandei regimului
lui Antonescu, acest manifest s-a dovedit a fi surprinzator de
profetic, la doar cativa ani situatia din URSS devenind realitate
si in Romania, lucru evident si pentru Crai Cornel: colectivizarea
si sistemul cotelor distrusesera baza economica a familiei sale
(parintii sai fusesera considerati chiaburi din cauza celor 20
ha de pamant detinute), Biserica Greco-Catolica fusese desfiintata,
preotii uniti care refuzasera trecerea la ortodoxism fusesera
inchisi etc.
In fapt, unul dintre motivele anticomunismului sau si a sprijinului
acordat grupului Susman Leon l-a constituit tocmai prezenta celor
doi preoti greco-catolici (confesiune de care apartinuse si Crai
Cornel), si in principal prezenta lui Rosa Simion, care fusese
preot la el in sat.
Imaginea folosita
pentru ilustrarea textului a fost preluata din revista Dosarele
istoriei. |
|