Cristina Anisescu

Psihologul George Bontila - completare la Destin
Fragment biografic

„Eu, ca bun roman, nu am putut asista cu nepasare la tragedia poporului nostru si de aceea am reactionat, organizand rezistenta, iar la momentul oportun, sa lovim (…). Eu, niciodata nu voi accepta un astfel de regim condus de o clica de prosti si de criminali. Regimul comunist din Romania se mai tine numai prin faptul ca troneaza minciuna si teroarea" (George Bontila)

Cand doresti sa fii drept, ramai drept si neclintit in fata oricarui obstacol si sub orice amenintare. Nu a cedat, nu a simtit nici un moment ca drumul pe care l-a avut de urmat este prea greu sau ca a facut prea multe sacrificii. Astazi, mai mult sau mai putin constienti, mergem pe drumul pe care o data, oameni de istorie ca George Bontila l-au inceput.

Cu un destin marcat de sacrificii, de permanente cautari in definirea conditiei umane, psihologul George Bontila supravietuieste prin cei care ii continua profesia in cadrul Scolii Romanesti de Psihologie. Renumit psiholog roman, „profesor la Catedra de Psihologie din Bucuresti, s-a preocupat de problemele psihologiei aplicate, efectuand numeroase adaptari, etalonari la testele de inteligenta si aptitudini".

Activitatea profesionala a fost intrerupta mai bine de 16 ani de zile, timp in care a fost separat complet de tot ce i-a fost mai drag, de familie si de profesie; 15 ani de detentie grea, un an de domiciliu obligatoriu si alti cativa ani in care a incercat sa se adapteze unui sistem in care nu a crezut niciodata. Si-a continuat traseul profesional dupa ani grei de temnita, unde isi incercase limitele de supravietuire, reinventand comportamente de adaptare, invatand sa-si reformuleze trecutul, fara a-l nega, pentru a-si proteja viitorul.

George Bontila s-a nascut la 16 aprilie 1904, in Ploiesti. Tatal sau, Constantin Bontila, fost militar si ulterior functionar la o fabrica de mobila din Azuga, apoi functionar topometru la Societatea Asion, de unde „a fost indepartat deoarece organizase o greva a functionarilor din industria petrolifera. Dupa aceea si-a dat examenele respective si a devenit inginer hotarnic". Mama, Elena, provenea dintr-o familie de sasi.

Scoala primara a frecventat-o in Ploiesti si comuna Telega intre anii 1911-1915, continuandu-si studiile liceale in Ploiesti la Liceul „Sf. Petru si Pavel". In 1916, era elev in clasa a II-a de liceu, cand s-a inrolat ca cercetas intr-un batalion din Regimentul 47 Infanterie in Moldova. Pentru merite deosebite a fost decorat cu medalia „Crucea Comemorativa a Razboiului 1916-1919, cu baretele Carpati" in 1924, „Medalia Victoria a Marelui razboi pentru civilizatie" primita in 1934, iar mai tarziu, insigna „Cercetasi de Razboi" in 1936 si „Medalia Ferdinand I cu spada pe panglica", in 1941.

La sfarsitul anului 1918 s-a intors din Moldova si a reluat studiile intrerupte, absolvind liceul in 1926 (la 22 ani), dupa care s-a inscris la Facultatea de Filosofie si Litere, sectia Filozofie si la Facultatea de Drept. Dedicandu-se activitatii din cadrul Laboratorului de Psihologie Experimentala, a renuntat la Facultatea de Drept dupa doi ani. Nu este de ignorat faptul ca in perioada studentiei (1928) a publicat numeroase articole de analiza politica si sociala in revista Excelsior editata de Marius Nistor (psiholog in cadrul Laboratorului de Psihologie Experimentala al Catedrei de Psihologie, sub conducerea profesorului C. Radulescu-Motru).

In august 1930 primeste o bursa de specializare in psihologie experimentala si aplicata in Elvetia, la Institutul Jean-Jacques Rousseau, din partea Ministerului Instructiunii Publice. Primul stadiu al specializarii il face la Zürich, locuind in aceeasi camera in care a stat Lenin inainte de razboi, pe Kuhlmanstrasse, nr. 28, in pensiunea doamnei Maichle. Dupa 6 luni pleaca la Geneva unde i se ofera conditii mai bune de studiu, primind postul de asistent, sub coordonarea lui Leon Walther, la Biroul de Orientare Profesionala (1932) din cadrul universitatii, continuandu-si studiile de specializare in psihologie aplicata. Desi a primit numeroase oferte de munca in strainatate care i-ar fi adus mai multe satisfactii profesionale si recunoastere pe plan international, G. Bontila a preferat sa revina in tara pentru a-si continua activitatea ca specialist si cercetator alaturi de fostii profesori si colegi.

La intoarcerea in tara primeste postul de asistent la Catedra de Psihologie, iar in decembrie 1933 organizeaza Serviciul Psihotehnic pentru Prevenirea Psihologica a Accidentelor de Munca din cadrul Casei Centrale a Asigurarilor Sociale. In 1934 a creat primul Laborator Psihotehnic din Romania, continuandu-si activitatea de cercetare in domeniul psihologiei experimentale, ca mai tarziu, in 1937, sa puna bazele unui laborator performant in cadrul Institutului Psihologic din Ministerul Muncii.

In primavara anului 1940 si-a sustinut teza de doctorat in Filozofie si Litere, specializarea Psihologie, la Universitatea Bucuresti, cu teza Cercetarea experimentala asupra raportului dintre timp de reactiune si emotivitate, iar in 1941 obtine postul de profesor titular la Catedra de Psihologie a Institutului Superior de Asistenta Sociala, pe care il pastreaza pana in momentul arestarii in 1948.

Pana in 1944, George Bontila nu a avut nici un fel de activitate politica, dedicandu-se complet activitatii si evolutiei profesionale, activand doar ca membru al Sindicatului Functionarilor din Asigurarile Sociale si ulterior in Sindicatul Sanitar, ca indrumator sindical la Institutul de Asistenta Sociala.

Calauzit de o atitudine echilibrata in viata personala si profesionala, G. Bontila ridica la rang inalt profesia de psiholog, atribuindu-i functii si roluri practice largite in orice societate, folosind teoria ca fundament solid pentru aplicatiile sale. Strategiile si maniera de implicare in miscarea de rezistenta purtau amprenta evidenta a profesiei si capacitatii de interpretare a actiunilor si comportamentelor umane si de analiza de impact a noului regim care flagela si dezintegra conceptul de democratie si libertate. „Specialitatea il facea un combatant abil, iar lupta dadea actului stiintific o alura de autenticitate".

In momentul arestarii, martie 1948, George Bontila era profesor de psihologie la Institutul de Asistenta Sociala, Director al Serviciului Psihotehnic al Ministerului Muncii din Bucuresti si al Laboratorului Psihotehnic al Casei Centrale a Asigurarilor Sociale.

Activitatea profesionala s-a concretizat in numeroase lucrari de psihologie, in cea mai mare parte de psihologie aplicata si experimentala.
Beneficiind de recunoasterea specialistilor din strainatate, George Bontila devine membru al Federatiei Internationale de Psihotehnica in 1936 si membru de onoare al Clubului Psihotehnic de la Praga in1937.

„Rezistenta spirituala" - pentru a nu deveni homo sovieticus

Demersul prin care dorea sa-si afirme pozitia fata de sistemul politic dupa 1945 a fost sanctionat necrutator, iar din acel moment viata personala si cariera profesionala au suferit modificari majore. Costul luptei pentru democratie autentica, impotriva structurilor bolsevice instalate si asimilate fortat in Romania, a fost deloc neglijabil, invocand drastice schimbari de pozitie fata de lumea pe care ar fi dorit-o altfel.

In noiembrie 1944, George Bontila impreuna cu Mihail Farcasanu (ziarist si membru al Partidului National Liberal Bratianu) si ziaristul Traian Alexandrescu au pus bazele unei „organizatiuni" subversive de rezistenta nationala („Rezistenta Spirituala"). Organizatia pastra o stricta conspirativitate in recrutarea membrilor sai, avand ca scop discreditarea in fata opiniei publice a reprezentantilor politici comunisti. Lupta pentru revigorarea identitatii nationale reprezenta o obligatie morala a acestora.

Dupa 23 august 1944, evolutia evenimentelor lasa sa se intrevada indepartarea din viata politica romaneasca a partidelor „burgheze" si pregatirea unor reforme radicale de structura sociala.

Intr-o prima faza, organizatia condusa de George Bontila nu era directionata pe recrutarea de noi membri, ci s-a limitat la actiuni „de trezire a constiintei nationale si de rezistenta impotriva curentului de stanga care devenea din ce in ce mai puternic". Ideea coordonatoare a acestei miscari a fost de natura „psihologica sau spirituala, care prin intermediul unei propagande abile, purtata din om in om, trebuia sa raspandeasca in cercuri cat mai largi, cancanuri, anecdote, epigrame, pamflete, zvonuri si calomnii privind fruntasii politici ai partidelor muncitoresti si in special ai Partidului Comunist Roman"

Opozantii regimului comunist nutreau speranta ca puterile occidentale sa intervina pentru a evita „o lunecare mai pronuntata a tarii noastre spre stanga".

In raport cu situatia interna a Romaniei dupa 6 martie 1945, regimul nou instalat incepuse ofensiva politica de acaparare a intregii puteri, limitand la maximum posibilitatile de ascendenta politica a partidelor istorice. Nici evenimentele politice internationale nu erau favorabile, marile puteri ale Aliantei inca isi disputau strategiile de influenta geopolitica, manifestand interese contradictorii.

Contactul cu o serie de persoane care nutreau idei asemanatoare, nevoia de implicare in viata sociala, de dreptate si justitie, l-au motivat pe George Bontila sa inceapa planificarea si organizarea unor actiuni de rezistenta si de impotrivire fata de sistemul atipic si patologic care modifica la nivelul intregii societati raportul valorilor de bine, adevar si dreptate.

Mobilul determinant de afiliere la coordonatele miscarii de rezistenta sunt expuse pe parcursul anchetelor si interogatoriilor efectuate de catre organele de securitate nou infiintate. De cele mai multe ori, declaratiile poarta amprenta subtila a mijloacelor de teroare prin atribuirea unor actiuni false, ireale, astfel incat anchetatorii sa-si poata continua demersul acuzator.

Dupa instaurarea Guvernului Dr. Petru Groza, curentul de opinie de negare a noului sistem politic avea ca directie insumarea fortelor care manifestau ostilitate fata de acesta. In acest sens, G. Bontila impreuna cu inginerul Dimitrie Gheorghiu, Director al societatii «Creditul Minier» si inginer Gh. Antonescu au luat hotararea de a colabora in actiunea de subminare si de „rasturnare" a guvernului existent prin instiintarea Regelui Mihai cu privire la scopurile urmarite. Reactia suveranului a fost pozitiva si acest lucru a incurajat semnatarii mesajului. Cateva luni mai tarziu, in octombrie 1945, G. Bontila il cunoaste personal pe inginer Ioan Bujoiu (fost ministru al Economiei Nationale in guvernele: Patriarh Miron Cristea, Armand Calinescu, general Gheorghe Argesanu si Constantin Argentoianu), fiind cooptat in Comitetul de Coordonare al organizatiilor subversive. Acest comitet supervizat de I. Bujoiu, avea in componenta pe inginer D. Gheorghiu, Gh. Antonescu, fostul amiral Horia Macellariu, Gh. Manu si Vintilica Bratianu si avea rolul unui „organ superior de conducere, coordonare si colaborare a tuturor organizatiilor subversive subordonate lui, organizatiuni a caror activitate era purtata conform directivelor trasate de comitet".

Acest comitet a decis, la sfarsitul anului 1945, ca era momentul sa se renunte la miscarea de rezistenta spirituala si ca „trebuia inceputa o actiune hotarata care sa rastoarne guvernul (…) sa se treaca la inarmarea treptata a membrilor miscarii, urmand ca, odata cu recrutarea oricarui nou membru, sa se dea si acestuia misiunea de a strange armament si munitii in masura posibilitatilor". Tot in aceeasi perioada au inceput legaturile cu misiunile anglo-americane din Capitala, prin intermediul sublocotenentului Cosereanu.

Desi impartea conducerea organizatiei cu Mihail Farcasanu si Traian Alexandrescu, George Bontila a intrat in acest comitet ca sef al propriei organizatii. Primul colaborator recrutat de Bontila a fost maiorul Ioan Toba, pe care il cunoscuse in 1942 la Asociatia Fostilor Cercetasi de Razboi si care „era foarte indicat pentru aceasta deoarece el fusese in Germania in timpul razboiului si urmase acolo un curs special privitor la operatiunile detasamentelor de soc. El avusese acolo o intreaga serie de subalterni care il iubeau foarte mult si cu ajutorul carora el putea constitui cu usurinta echipe de soc in organizatia mea precum si diverse centre regionale".

Organizatia subversiva condusa de Bontila trebuia sa-si intensifice activitatea de propaganda anticomunista si sa elaboreze strategii care vizau rasturnarea regimului „democratic" instalat prin forta. Acest lucru nu se putea finaliza fara ajutorul anglo-americanilor, in sensul alimentarii cu mijloace materiale de lupta si fonduri (resursele interne nu ar fi fost suficiente). Fara sa cunoasca momentul potrivit pentru a declansa actiunile de rasturnare a guvernului Dr. Petru Groza, cei mai multi asteptau izbucnirea unui nou razboi mondial sau retragerea unitatilor militare sovietice de pe teritoriul tarii, ca efect al semnarii Tratatului de Pace cu Austria.

Confirmarea activitatii organizatiei Bontila s-a concretizat abia in iarna si primavara anului 1946, dupa evenimentele sangeroase din noiembrie 1945 (manifestatie de atasament fata de rege, prin care s-a demonstrat anglo-americanilor reactiunea fata de regim). George Bontila incepuse extinderea in tara a propriei organizatii, fiind mereu secondat de maiorul Toba si maiorul Iulian Ionescu. Regionala Brasov era condusa de inginer Constantin Buican, iar cea din Sibiu de Liesel Nutz, care aveau si atributiuni de recrutare de noi membri.

Organizatiile subversive coordonate de comitetul Bujoiu actionau separat, fara a sti una de cealalta, strategie adoptata pentru a pastra conspirativitatea. Fondurile banesti si armamentul erau asigurate prin intermediul comitetului condus de Bujoiu, iar acesta trebuia sa aduca permanent dovezi englezilor si americanilor cu privire la planificarea actiunilor de rasturnare a regimului articulat la modelul bolsevic.

Dupa arestarea membrilor organizatiei subversive conduse de generalul Aldea, la sfarsitul lunii mai 1946, Bontila ramane alaturi doar de Traian Alexandrescu la conducerea organizatiei initiate in 1944, Mihail Farcasanu fiind fortat de imprejurari sa fuga in strainatate, sa se „expatrieze" (conform declaratiilor lui Bontila). Activitatea conspirativa a stagnat pana in momentul alegerilor din toamna anului 1946, cand lupta politica dintre partidele istorice si cele de stanga ajunsesera la un maxim de incordare. Sedintele conspirative ale miscarii subversive au diminuat ca frecventa. In aceasta perioada de stagnare, maiorul Toba si Diamandi Ionescu au fost investiti cu rolul de a recruta noi aderenti si de a infiinta noi centre regionale, avand consimtamantul inginerului Bujoiu si cu finantarea acestuia. Au existat cel putin doua situatii in care maiorul Toba si-a dezamagit colaboratorii, cheltuind banii in scopuri personale sau in misiuni fara acoperire. Traseul acestuia in cadrul organizatiei prezinta discontinuitati si rupturi care conduc la elemente confuze in interpretarea evenimentelor in care a fost implicat.

In primavara anului 1947, organizatia condusa de George Bontila si Traian Alexandrescu avea deja 5 centre regionale: Timisoara (condusa de N. Marinescu), Satu-Mare - Cluj - Nordul Ardealului (condusa de capitan Tudor Bujor), Turda - Muntii Apuseni (sub sefia lui Diamandi Ionescu), Brasov (condusa de ing. Constantin Buican) si Buzau (aflata sub conducerea lui Sergiu Marcoci). Contactul cu regionalele se realiza prin intermediul maiorului Toba si ulterior prin N. Marinescu, folosind parola de recunoastere „Vin de pe Caraiman" (G. Bontila locuia in Bucuresti pe strada Caraiman).

Sistemul conspirativ de organizare respecta regula de cinci persoane recrutate, iar fiecare aderent avea ca misiune recrutarea altor cinci, fara a se cunoaste verigile superioare ale organizatiei. George Bontila a demonstrat in foarte multe randuri ca acest sistem de organizare este defectuos; prin disparitia unui membru se puteau pierde contactele cu cele cinci persoane recrutate de catre acesta.

Dupa moartea lui Traian Alexandrescu in 1947, George Bontila ramane singurul supervizor al organizatiei. Legaturile directe cu inginerul Bujoiu au fost intrerupte dupa prima arestare a maiorului Toba (martie 1947), iar raportarile catre comitetul de coordonare se realizau prin intermediul ing. Antonescu, ing. Gheorghiu, ing. Bals si ing Nitescu.

Desi concepuse miscarea de rezistenta ca fiind una spirituala, „oarecum pasiva", ulterior si-a schimbat acest caracter, planificandu-si actiuni de forta si paramilitare, ca urmare a influentei militarilor din comitetul de conducere coordonat de ing. Bujoiu. Strategia miscarii implica interventii reale de rasturnare a guvernului, insa acest lucru nu s-a intamplat. Planurile initiate de organizatia condusa de Bontila vizau actiuni de suprimare a sefilor autoritatilor locale, a fruntasilor comunisti si distrugerea nodurilor de comunicatie, a depozitelor de armament, a obiectivelor industriale, urmarind provocarea „unei dezorganizari totale in functionarea administratiei interne si a aparatului de stat". Practic, toate aceste actiuni nu au mai avut timp sa se desfasoare si nici nu erau suficient de bine pregatite pentru a fi operative. De la plan la actiune era o distanta uriasa. Organele securitatii au exploatat acest lucru, transformandu-l in cap de acuzare, in mod complet eronat si exagerat.

Dupa abdicarea Regelui Mihai si proclamarea Republicii Populare Romane, tensiunea politica interna a atins punctul culminant. Teroarea devenise politica a statului si modalitate de suprimare a oricarei incercari de a te opune. George Bontila a folosit, totusi, acest moment ca fiind foarte propice pentru recrutarea unui numar mai mare de aderenti care pastrau „adanci convingeri si sentimente regaliste". Mai mult de atat, intentia acestuia era sa transmita un mesaj cifrat fostului rege, pe cai diferite, pana in aprilie 1948. Prin acest mesaj se viza cunoasterea atitudinii americanilor cu privire la decizia lor de a declansa un nou razboi si „cat de mult erau dispusi sa ajute actiunile miscarii lor, prin parasutarea materialelor de razboi".

Cei doi curieri ar fi fost maiorul Iulian Ionescu, care pleca oficial la Viena si inginer Gh. Chirculescu, care intentiona sa plece clandestin. Generalul Petre Lazar trebuia sa preia mesajul lui Bontila pentru a ajunge la Regele Mihai. Acest lucru nu a mai fost posibil. G. Bontila se afla in atentia Sigurantei Statului de cativa ani si, mai tarziu, a Securitatii, prin chiar colaboratorii sai cei mai apropiati. Siguranta detinea informatii cu privire la organizarea si structura grupului subversiv pe care il dirija inca din anul 1944. Cel mai apropiat dintre colaboratori lui Bontila a furnizat Securitatii note informative despre actiunile pe care intentiona sa le realizeze pana in momentul arestarii. Nu s-a intervenit pana cand nu au fost stranse suficiente probe, atat despre activitatea subversiva a grupului Bontila, cat si despre colaboratorii acestuia din Comitetul Central al Miscarii Nationale de Rezistenta, implicati in rasturnarea guvernului Dr. Petru Groza.

Arestarea si Procesul „celor 12 sabotori"

In luna martie 1948 incepuse valul de arestari masive a membrilor implicati in organizarea si conducerea Miscarii Nationale de Rezistenta. In timpul noptii de 24 martie 1948, prin autorizatia emisa de Parchetul Tribunalului Militar, Regiunea a-II-a, Bucuresti, s-a efectuat o perchezitie la domiciliul doctorului Bontila din Str. Caraiman nr. 30, cu scopul de a „se gasi material ce intereseaza ordinea publica si siguranta statului". Perchezitia a inceput la 2.30 noaptea si s-a incheiat dimineata la ora 6.00, iar rezultatul a dezamagit organele de ordine. „S-au ridicat carti, corespondenta, agende, insigne si diferite acte pentru triere". Desi rezultatul perchezitiei a fost negativ, in acea noapte George Bontila a fost retinut in arestul Ministerului Afacerilor Interne, Bucuresti, Str. Academiei, pentru cercetari, cautandu-se indicii de vinovatie „pentru uneltire contra organelor statului". Mandatul de retinere a fost prelungit pe o perioada de mai bine de doua luni (conform documentelor prezente in dosarul penal: mandat de retinere nr. 5.047, din 29.03.1948, pentru 30 de zile, mandat de retinere nr. 6.121, de pe 30.04.1948 pana pe 30.05.1948).

Din 31 mai 1948 se emite mandatul de detinere nr. 10.059, de catre Parchetul Tribunalului Militar Bucuresti, prin care se ordona arestarea si detinerea in mod provizoriu a profesorului George Bontila pentru „uneltire contra ordinii sociale", pe o perioada de 5 luni de zile - la fiecare 30 de zile se elibera un alt mandat de arestare. Din momentul retinerii si arestarii, G. Bontila a fost supus unui sir lung de interogatorii si declaratii, drept marturie sunt zecile de pagini scrise in conditii de presiune fizica si psihica, sub amenintare sau teroare. Fiecare pagina scrisa purta amprenta personalitatii puternice a dr. Bontila: echilibrat, extrem de ordonat in desfasurarea ideilor si evenimentelor, cu un simt al masurii si importantei fiecarui fapt. Majoritatea declaratiilor sale au fost smulse prin folosirea violentei. Multe date nu concorda intre ele si indica explicit intentia anchetatorilor de formula cele mai grele capete de acuzare.

In prima etapa a arestarii era nevoit sa dea declaratii de doua ori pe zi, ore in sir, oferind informatii sumare, fara a deconspira actiunile si persoanele importante; ulterior, fiind pus fata in fata cu anumite informatii pe care Securitatea le detinea cu privire la activitatea profesionala si subversiva, declaratiile au devenit mult mai consistente. Acest lucru nu se datora eficientei Securitatii, ci metodelor de tortura aplicate in timpul anchetelor. Organele anchetatoare il caracterizau ca fiind „dotat cu o memorie exceptionala (…), cu o cultura multilaterala si variata", „vanitos si foarte inchipuit". „Tonul cel mai indicat ce urmeaza a fi intrebuintat fata de acest acuzat, este tonul potolit, dar ferm, pentru a nu i se da posibilitatea sa dezvolte consideratiuni din care sa rezulte motivele patriotice, dezinteresate, altruiste ale actiunilor sale".

Dupa mai bine de sapte luni de arest la Directia Generala a Sigurantei Statului, dupa zeci si zeci de declaratii si interogatorii, s-a emis Ordinul de trimitere in judecata nr. 2.429 la data de 19 octombrie 1948, pe baza „cercetarilor preliminarii" efectuate de Tribunalul Militar si de organele de securitate, fixandu-se pentru „judecata" ziua de 27 octombrie 1948, ora 8.30 dimineata, alaturi de ceilalti „acuzati" in Dosarul nr. 4.066 : Popp Alexandru, Margineanu Nicolae, Auschnitt Max, Bujoiu Ioan, Gheorghiu Dimitrie, Bals Alexandru, Macellariu Horia, Manu Gheorghe, Petrascu Nicolae, Teodorescu Eugen, Chioreanu Nistor.

In ziua de 27 octombrie 1948, ora 8.30 a.m. incepea procesul „celor 12 complotisti, spioni si sabotori". In prima zi au fost interogati Nicolae Margineanu, Ioan Bujoiu si Gheorghe Manu. George Bontila fost judecat pe 28 octombrie, fiind asistat de avocatul Manole Roman, aparator numit din oficiu. „Nici un membru al familiei n-a primit permisiunea sa asiste la proces" . Din relatarile ulterioare ale lui George Bontila, inaintea procesului cei mai multi au fost drogati cu scopolamina. „Cu doua saptamani inainte de proces au fost bine hraniti pentru a arata cat de cat acceptabil. S-a observat ca unii dintre ei incercau sa vorbeasca, insa nu izbuteau sa articuleze nici un cuvant". Raspunsurile la interogatoriu au fost totusi consemnate intr-un Proces Verbal in care erau prezentate interventiile acuzatorilor nu si ale lui George Bontila. Prim-procurorul militar, colonelul Dumitru Mociornita concluziona in mod eronat faptul ca „acuzatii Gheorghe Bontila si Nistor Chioreanu si-au recunoscut vinovatia, au fost sinceri in declaratiile lor", cerand pedeapsa de 25 de ani munca silnica si 10 ani degradare civica.

In sedinta publica din 31 octombrie 1948, au fost audiate discursurile avocatilor apararii, iar avocatul lui G. Bontila, Manole Roman a insistat asupra faptului ca acesta „si-a luat responsabilitatea faptelor de care se recunoaste vinovat si arata in continuare influenta nefasta care a exercitat-o mediul asupra sa". In momentul in care a fost intrebat daca mai are ceva de adaugat in apararea sa, George Bontila a replicat: „am suferit incitatiile de razboi ale cercurilor imperialiste. Recunosc ca am fost in eroare. Astept verdictul instantei si sunt sigur ca acest verdict va fi drept". Oricum si orice ar fi spus, deciziile erau deja luate. Eroarea la care se referea purta semnul dezamagirii fata de unii colaboratori ai organizatiei sale, fata de atitudinea de negare a reprezentantilor anglo-americani implicati in sprijinirea miscarii si mai ales de interpretarea falsa a actiunilor de care era acuzat.

Acuzat de Tribunalul Militar Bucuresti pentru complot in scopul „rasturnarii prin violenta a puterii populare" cu sprijinul „cercurilor imperialiste", pentru faptul ca „a facut parte din comitetul de conducere al gruparilor teroriste si insurectionare", pentru faptul ca a creat o organizatie „subversiva, terorista si paramilitara de tip fascist si a dat grupurilor subversive misiunea sa organizeze si sa execute acte teroriste contra oamenilor de stat si a functionarilor politici democrati din tara", cu unanimitate de voturi, in sedinta publica din 2 noiembrie 1948, se hotaraste condamnarea acestuia (pedeapsa cea mai grava) la 15 ani de munca silnica, degradarea civica timp de 15 ani si 20.000 lei amenda si 20.000 lei cheltuieli de judecata. Aceasta pedeapsa a fost aplicata pentru „delictul de uneltiri contra ordinei sociale p.p. de art. 209 CP., p. a II-a, al.d).; crima de organizare si participare la organizatii de tip fascist politice si paramilitare p.p. de art. 209, CP., p. a III-a; crima de razvratire p.p. de art. 210 C.P. si crima de complot in scop de tradare, de surpare a ordinii constitutionale si de razvratire p.p. de art. 227 C.P. comb. cu art. 186, 207 si 210 C.P., toate combinate cu art. 101, 103 C.P., cu art. 457 C.J.M. si D.L. No. 856/938 si 1108/938".

Toate aceste eforturi de regizare a procesului celor implicati in Miscarea Nationala de Rezistenta nu au ramas fara replici critice din partea unor ziaristi si oameni de cultura, simpatizanti ai fostelor partide istorice. De exemplu, medicul Aurel Vaida Voievod, fiul fostului Prim-Ministru Alexandru Vaida-Voievod, facea o declaratie deloc surprinzatoare in mediile intelectuale in legatura cu „explicatia marturisirilor complete ale acuzatilor", in sensul ca acestia „au fost supusi cu totii unui tratament de care noi, cei din lumea medicala, stim ca sunt preparate chimice asemanatoare cu morfina, anume Scopolamina, amestecata cu Dilauden, amestec care transpune pe pacient intr-o stare de delasare, epuizare, docilitate desavarsita, fara vlaga, fara rezistenta si somnolenta".

Procesul celor „12 complotisti" a fost in mod intentionat larg mediatizat cu scopul de a suprima eventualele incercari ale altor organizatii subversive si a da o lectie tuturor celor ce incearca sa discrediteze puterea instalata in Romania dupa 1945.

Ziarele prezentau pe prima pagina evolutia procesului zi de zi. Securitatea desfasura o activitate intensa informativa si de supraveghere in toate regiunile tarii, culegand informatii cu privire la „starea de spirit" a populatiei. Sindicatele muncitoresti si organele Partidului Comunist desfasurau un adevarat torent de sedinte si demonstratii care condamnau grupul de „banditi si tradatori". Dosarul de judecata contine sute de motiuni din partea sindicatelor muncitoresti, sute de telegrame, liste de semnaturi, scrisori adresate Tribunalului Militar, documente ce dovedesc existenta unei campanii nationale prin care se cerea „infierarea cu hotarare" a celor 12 „tradatori", condamnarea „spionilor, sabotorilor si complotistilor lachei ai imperialismului" si aplicarea celei mai drastice pedepse, „exemplara lor condamnare".

„Am vrut sa vad campul” - George Bontila, Aiud, 6 iulie 1956

Judecat si condamnat, George Bontila a urmat apoi drumul spre izolare, calea „reeducarii". Primul „popas" a fost la penitenciarul Aiud (Formatiunea 0622), unde a si ramas timp de 6 ani, pana la 20 decembrie 1954.

George Bontila in inchisoare

Munca silnica, conditii insuportabile, foame, izolare, umilinte si dezamagiri, in conformitate cu mijloacele de represiune ale unui sistem anomic pe care il cunostea deja. In aceasta perioada, se pronunta divortul la cererea sotiei. Motivele sunt cele „legale": „condamnare pentru 15 ani la munca silnica si degradare civica". Probabil, era cea mai buna solutie pentru familie de a se proteja de marginalizare si excludere din viata sociala.

Traseul penitenciarelor, sinuos si grevat de dovezi ale unui regim al terorii la care a fost supus pentru fapte de revolta sau de „intoleranta", demonstreaza capacitatea de a rezista si taria psihica de a respinge „ofertele amorale" de a colabora pentru acel „un pic mai bine".

Urmatorul pas dupa Aiud a fost penitenciarul Jilava: 20.12.1954 – 05.09.1955;
G. Bontila - „detinut f.f. periculos".
Penitenciarul Lugoj: 05.09.1955 – 17.02.1956; G. Bontila - „detinut f. periculos".

Penitenciarul Aiud: 17.02.1956 – 12.11.1958. Pentru ca a vrut doar sa vada campul a fost pedepsit cu „3 zile de izolare, cu dreptul de a iesi la lucru, pentru sustragere de la munca si urcare pe acoperisul turnatoriei".
Penitenciarul Galati: 12.11.1958 – 02.11.1960.
Penitenciarul Botosani: noiembrie 1960 - 17.09.1962.

Conform unei note informative semnata de sursa „Niculescu", la 25.05.1961, George Bontila afirma cu tarie: „Am stat 13 ani in inchisoare dar nu mi-am pierdut demnitatea si nu mi-am terfelit onoarea. Sunt capabil sa suport temnita cate zile voi avea, dar nu ma voi pleca niciodata in fata acestor ticalosi ce conduc biata noastra tara pe care au crucificat-o. Vor raspunde in fata poporului de crimele lor impotriva umanitatii". La Botosani, G. Bontila a fost pedepsit cu „10 zile de izolare" pentru ca „nu si-a strans sarsanalele de pe pat" (Adeverinta - Caracterizare, 17.09.1962, Penitenciarul Botosani).

Penitenciarul Gherla, Formatiunea 0606 - 20.09.1962 - 20.03 1963 (data la care expira pedeapsa).


Celule specifice unei inchisori comuniste
 


Prin Decizia M.A.I. nr. 6039, 25.02.1963, (in conformitate cu Hotararea Consiliului de Ministri nr. 337, 11 martie 1954), se impunea „reeducarea fostilor condamnati contra-revolutionari care si-au ispasit pedeapsa". Considerat „deosebit de periculos pentru securitatea statului", cu o „intensa activitate impotriva regimului" s-a hotarat ca George Bontila sa primeasca domiciliul obligatoriu timp de 24 de luni in Comuna Latesti, Raionul Fetesti, Regiunea Bucuresti.

Pe perioada domiciliului obligatoriu, George Bontila a ramas in evidenta Securitatii ca „element periculos" si ca urmare trebuia supravegheat ora de ora, prin intermediul surselor din preajma acestuia (fosti colegi de detentie sau persoane din anturaj). Notele informative furnizate Securitatii indicau faptul ca G. Bontila „a avut tot timpul o atitudine ostila regimului de democratie populara si mereu subestima pregatirea intelectuala a conducatorilor clasei muncitoare". Aceeasi sursa (fost coleg de celula in penitenciarul Botosani) aducea „argumente" Securitatii privind „comportamentul dusmanos" al doctorului Bontila pe perioada detentiei: „a avut discutiuni si mici conflicte cu ofiterul politic al inchisorii pe tema tratamentului de detentie la care erau supusi", iar celula in care a stat era denumita „reactionara", fiind renumit ca „element recalcitrant" si „ostil" unui regim care „nu vrea sa tina seama de elementul psihologic al omului".

Prin Decizia M.A.I. nr. 6.209 din 12.03.1964 se ridicau restrictiile domiciliare fixate in comuna Latesti, Raionul Fetesti, luandu-se apoi masuri „ca G. Bontila sa fie scos din evidenta elementelor cu D.O." pentru a fi „trecut in evidenta elementelor dusmanoase" aflate in atentia Securitatii in Dosarul Problema, nr. 891, Organizatii subversive diverse (02.11.1964).

Recurs pentru Memorie

Dupa 1964 George Bontila incearca o readaptare intr-un alt tip de societate, complet straina, fiind lipsit in primii ani de orice perspectiva profesionala. Securitatea nu-si incheiase misiunea. „Elementul" Bontila trebuia trecut in evidente ca personaj „periculos" si acest lucru implica urmarire si supraveghere informativa. Libertatea capata un sens nou de reflectie. Nu a inteles prea usor neincrederea pe care oamenii o manifestau fata de el.

Timp de doi ani a cautat un loc de munca in specialitate. Cu recomandarile si sprijinul profesorului Gheorghe Zapan, i s-a oferit un post la Cabinetul Psihotehnic din cadrul fabricii „Gheorghe Gheorghiu-Dej". Stigmatul condamnarii l-a urmarit multa vreme, insa, niciodata nu s-a considerat un invins si acest lucru se datora faptului ca „avea deplina incredere in oameni".

Pasiunea pentru profesia de psiholog, intarita de experienta si pregatirea acestuia in domeniul psihologiei experimentale si industriale, l-au ajutat sa se reintoarca la activitatea de cercetare. In 1968 a fost solicitat de Comitetul Central al P.C.R. si de Ministerul Constructiilor pentru testarea cadrelor ce urmau sa fie numite in functii de conducere. Implicarea a fost strict profesionala.

Dupa 1966 devine membru al Asociatiei Psihologilor din Romania, iar in 1968, membru al Asociatiei Internationale de Psihologie Aplicata. Avea deja peste 60 de ani. Se multumea doar cu putin, cu linistea unui nou camin (s-a recasatorit in 1966), cu mentinerea unei relatii echilibrate cu fosta familie, in special cu fiul sau, Cristian Armand Bontila, care i-a fost suport si speranta in momente critice.

In 1970 a obtinut postul de psiholog principal la Centrul de Cercetare Pedagogica si de Perfectionare a Personalul Didactic. Desi „i s-au recunoscut meritele stiintifice", a regretat ca nu a putut reveni la catedra in invatamantul superior, iar acest lucru s-ar fi datorat unor piedici din partea unor colegi care nu-i impartaseau conceptiile cu privire la importanta testarii psihologice in evaluarea personalului. Studentii Facultatii de Psihologie „lucrau cu testele Bontila" si mult timp mijloacele de psihodiagnoza elaborate de George Bontila au fost si inca sunt utilizate in domeniul psihologiei experimentale, industriale si organizationale.

Cincisprezece ani de detentie, un an domiciliu obligatoriu si peste 16 ani de urmarire si supraveghere informativa. Jumatate din viata vanat de Securitate si pedepsit pentru ca a avut curajul sa atenteze la „prestigiul" autoritatii publice.
Desi mentalitatea si practicile lumii din jur se aflau in contrast cu propriile imperative si principii morale, George Bontila si-a conturat un profil spiritual foarte precis, pe care l-a urmat indiferent de presiunile externe. Refugiul in constiinta datoriei pe care o avea fata de valorile fundamentale l-a ajutat sa-si reinventeze modalitati de autoaparare care sa-l ridice deasupra ostilitatilor.

Dupa ani grei de inchisoare, nu-i mai ramanea decat sa-si inalte un „zid protector care sa-l fereasca", sa-l „apere de mutilare", pentru a ramane neatins de judecata celor care ii vor fi continuat drumul catre libertate. Rapoartele Securitatii intocmite pe baza informatiilor furnizate de colaboratorii aflati in contact direct cu psihologul George Bontila (colegi, prieteni si vecini) il caracterizau ca „element serios, linistit si respectuos, cu o comportare corespunzatoare atat in familie cat si in societate", „o fire rezervata, putin comunicativa". Faptul ca „nu ridica probleme deosebite" sau ca „nu a fost semnalat cu manifestari negative la adresa politicii statului nostru", nu erau argumente suficient de puternice pentru a fi scos din evidentele informative ale Securitatii.

Dupa 1980, problemele de sanatate s-au acutizat, cele mai multe afectiuni se datorau anilor grei de inchisoare. Avea din ce in ce mai putini prieteni, „primea rareori vizite din partea rudelor", se deplasa cu greutate si fara sa accepte sprijinul celor din jur. Dupa decesul sotiei (1984) starea de sanatate se agraveaza. „Este ajutat de o vecina de bloc, care-i face cumparaturile si menajul. Are moralul foarte ridicat si nici nu se gandeste ca aceasta boala sa-l invinga".

Se stinge din viata pe 12 august 1986, conform documentelor intocmite de fosta Securitate, decesul fiind inregistrat in evidentele starii civile la nr. 2557/ 1986. Alte surse indica data mortii la 22 octombrie 1986, fiind inmormantat in Ploiesti.

Contrar meritelor si contributiilor aduse in dezvoltarea psihologiei experimentale si sociale, George Bontila nu s-a bucurat de recunoasterea si drepturile care i s-ar fi cuvenit din momentul in care sistemul represiv totalitar s-a instalat in Romania.

Astazi este randul nostru sa-i completam destinul. Avem datoria de a nu ne uita predecesorii pentru a nu sfarsi intr-o ignoranta regretabila.


descarcă versiunea integrală a textului